miercuri, 16 decembrie 2009

BUNĂTĂRIE - bunătăţi din grâne cum erau odată




Agenţia Pygmalion – Advertising Facilitator a finalizat procesul de branding pentru “Bunătărie”, brand aflat în portofoliul Europa Star Service - un producător de produse de panificaţie şi un viitor jucător pe piaţa lanţurilor de magazine dedicate alimentaţiei sănătoase.
Identitatea vizuală dezvoltată de Art Directorul Alexu Toader, transpune grafic grija pentru detaliu şi respectul pentru tradiţie caracteristice brandului "Bunătărie". Preţios, dar în acelaşi timp cald şi prietenos, logo-ul este format dintr-o combinaţie de litere, forme şi culori care transmit ideea de natural şi autentic şi îi conferă un grad mare de recognoscibilitate la raft. Practic, povestea propusă prin identitatea verbală este continuată coerent la nivel grafic prin cromatică, familia de fonturi alese şi ilustraţie.
“Am considerat ca avem în faţa noastră un brief din care putem face ceva frumos, de care să fim mândri. Pot spune că s-a mers pe ideea cea mai curajoasă dintre propunerile pe care le-am inaintat către Europa Star Service, ceea ce ne-a dat de înţeles că vom avea un drum lung şi plăcut alături de aceştia” a declarat Andrei Sandu, managing partner al Pygmalion – Advertising Facilitator.
Esenţa brandului are la bază ideea calităţii desăvârşite într-un mix echilibrat de brutărie şi bunătăti făcute în casă, totul într-o armonie idilică. Substantivizarea reclamă pasiunea şi tradiţia păstrate după o rânduială veche, păstrată an cu an şi rumenită la gura cuptorului.
Plecând de la tradiţia vazută ca un ingredient al succesului, meşteşugul morăritului şi panificaţiei capătă valenţe moderne, transformând vechea îndeletnicire într-un business autentic.
Echipa Pygmalion – Advertising Facilitator care a dezvoltat proiectul a fost compusă din Andrei Sandu – Managing Partner, Alexu Toader - Art Director, Alexandra Mocanu – Account Executive, Ciprian Banică – Head of Copy, Mihai Lungeanu – Creative Partner, Raluca Mihălăchioiu – Senior Public Advisor. Din partea Europa Star Service agenţia a lucrat cu George Mănescu – Marketing Manager Bunătărie.

marți, 8 decembrie 2009

Un fleac, i-am ciuruit.

Daca rosu se combina cu galben iese portocaliu. Exit poll-urile sunt ca fustele mini: dezvaluie mult, creeaza sperante dar ascund esentialul. S-a aflat identitatea copilului batut de Traian Basescu. E vorba de Mircea Geoana. Filmarea de dupa ora 21:00, de la sediul PDL, cu bucuria lui Mircea Geoana, a fost trucata.
Astea sunt poantele care circula acum in PDL. Din pacate nu-mi vine sa rad, pentru ca tara e la pamant. Vin sarbatorile si multi romani nu au ce pune pe masa.
Sunt foarte multi someri care fac coada la casele de amanet. Sunt foarte multi romani care nu-si permit sa plece la munte de sarbatori si sa se relaxeze dupa un an de munca. Sunt si mai multi romani care nu au bani de medicamente, cu atat mai putin de cozonaci sau cadouri pentru cei dragi. Sunt batrani care-si doresc sa moara pentru ca nu mai au cu ce si pentru ce sa traiasca. Sunt tineri lipsiti de speranta, pentru ca nu sunt nepotii, fratii, verisorii, cumnatii sau finii unor oamenii importanti, deci nu au nicio sansa.
Sa intelegem ca noi suntem aia ciuruiti?

vineri, 4 decembrie 2009

Art&Copy


Incredibil! Asta e reactia pe care o ai dupa ce ai urmarit documentarul Art&Copy. Un film magic, o developare a publicitatii de calitate, a publicitatii care schimba perceptii si comportamente. Campanii memorabile create de nonconformisti, rebeli ai publicitatii, oamenii care au intalnit clienti deschisi la minte, care au inteles cat de important este acest proces al comunicarii, cat de necesar este sa fii diferit, sa iesi din tipare, sa risti, chiar daca produsul sau serviciul pe care vrei sa-l vinzi nici macar nu apare in reclama.
Remarcabil a fost Adam George Lois, cunoscut pentru copertile Esquire si campania “I want my MTV”, care a prezentat intr-o maniera spumoasa cum l-a facut celebru pe Tommy Hilfiger peste noapte. E nevoie de curaj, nebunie si atitudine sa reusesti ce a facut Lois.
Am fost uimiti placut de campaniile care au scris istorie “I love New York”, “Nike –Just do it” , “Got milk”, “Apple- Think different”, de impactul acestora, de modul in care au luat nastere, de sinceritatea abordarilor, de geneza unor copy-uri celebre, de mintile vizionarilor, de prima miscare intelligenta facuta in publicitate cand art-ul si copy-ul au fost pusi in aceeasi camera.
Da, un exercitiu revolutionar in care creativitatea poate rezolva absolut orice.
Dintre cele 5000 de ad-uri care apar in fiecare zi, doar cateva sunt cu adevarat bune, restul sunt poluare vizuala, insa bugetele alocate, de ordinul miliardelor de euro, sunt mereu in crestere.
Impresionat a fost momentul in care Hal Riley a rememorat campania din 1984 “Morning in America” pentru Ronald Reagan, care a uimit atat poporul american cat si pe viitorul presedinte. Latura sentimentala si nostalgica imprimata in acel spot electoral conceput intr-un bar, in care a servit mai multe pahare de bourbon, a facut din Hal Riley unul dintre cei mai importanti oameni de advertising din lume. Acesta a povestit o intamplare amuzanta. Atunci cand lucra in acel bar a fost intrebat de ospatar ce face, si acesta i-a raspuns ca lucreaza la campania lui Reagan. Ospatarul i-a replicat razand: sa inteleg ca mai doriti un pahar de bourbon.
Oricat de simpla si amuzanta vi s-ar parea aceasta povestire, ea este una plina de substanta. Modul de lucru si atmosfera relaxanta, fara birouri, telefoane care suna mereu, fara reguli, fara sedinte inopinante, Hal Riley a fost printre americani atunci cand a scris acel script, a fost intr-un bar si a baut, s-a simtit liber, nostalgic si sentimental. Rezultatul – o campanie care a intrat in manualele de publicitate.
Era sa uit. Evenimentul de la Fratelli, unde a fost prezentat filmul, a fost bine organizat, atmosfera de cafenea, pop-corn la discretie, racoritoare, tot tacamul. Foarte multi oameni din agentii de publicitate, aceleasi fete triste, oameni pe la 30 de ani imbracati ca Jimmy Hendrix sau Michael Jackson, aflati intr-o continua cautare a personalitatii. Trist, pentru ca a fi om de creatie nu inseamna sa surprinzi prin vestimentatie, ci prin campanii memorabile, insa dupa ce au vazut filmul probabil ca au realizat si ei cat de penibili sunt si ca nu esti mai important/interesant daca ai o palarie pe cap sau o esarfa legata de brat, peste sacou.