Ce frumos canta francezii!

Pe Stade de France in fata a 70.000 de spectatorii am ascultat cea mai frumoasa muzica. Am avut si noi un rol, poate nu la fel de important ca cel al francezilor, dar am participat si noi la armonia sunetelor. Noi am carat pianul, peste tot, la mijlocul terenului, in propriul careu, unde au avut chef sa cante francezii. Si ce frumos au cantat! Invidios la un moment dat pe succesul francezilor, care au avut cei mai mari cantareti din lume, Marica a interpretat pret de cateva secunde o arie ce s-a ridicat peste tot ce cantasera francezii pana atunci. Sublima, mareata, incantatoare arie. Insa finalul nu i-a mai apartinut. Chiar daca Beethoven era surd, Surdu nu e Beethoven. Si a falsat tocmai atunci cand muzica pe care o ascultam ne umplea inimile de bucurie, toti am auzit ca notele o luasera razna. Surdu e afon, nu se pricepe la muzica sau nu e obisnuit sa cante in fata unui auditoriu asa de numeros, si ostil pe deasupra. Uneori am aplaudat muzica francezilor, incapabili parca sa ne opunem sunetelor ce ne hipnotizasera. Le-am mutat pianul de atata ori incat am iesit transpirati si obositi. Nici un spectator francez nu ne-a aplaudat. Doar noi, cei de acasa, am constientizat ce rol important am avut in aceasta piesa, pentru ca noi romanii suntem obisnuiti cu munca de jos. Si nu ne e rusine de ea. Compozitorul Razvan si-a pierdut bagheta inca din primele minute, in timp ce Domenech care avea atat de multe baghete si atatea arii de interpretat, nu a avut chef sa compuna. Baietii lui erau suficient de talentati asa ca nu s-a mai obosit. S-a chinuit totusi sa strige note aiurea in semn ca baietii lui uitasera partitura, insa vocea lui Henry s-a auzit peste zgomotul facut de cei 70.000 de mii de suporteri:”Ne plictisesti.” Sa speram ca ne pricepem mai bine la valsul vienez.