Bold Ogilvy a câştigat contul global de creaţie al grupului Cosmote
ATENA
Agenţia de publicitate Bold Ogilvy, parte a Ogilvy Group, a câştigat contul global de creaţie al grupului de telecomunicaţii Cosmote, cont în valoare de 75 de milioane de euro anual, informează marketingweek.gr.
Contul de 75 de milioane de euro este împărţit pentru cele cinci ţări în care activează grupul. Astfel, vor fi acordate 48 de milioane de euro pentru Cosmote şi Germanos din Grecia, 14 milioane de euro euro pentru Cosmote România şi Germanos Telecom România, 6,5 milioane de euro pentru Globul Bulgaria şi Germanos Telecom Bulgaria, 4,5 milioane de euro pentru AMC din Albania şi 2 milioane de euro pentru Cosmofon şi Germanos Telecom Skopje din Macedonia..
La pitch-ul organizat de către grupul elen au mai participat agenţiile Leo Burnett şi Ashley & Holmes.
Agenţia Ashley & Holmes s-a ocupat de contul grupului în ultimii 10 ani. La nivelul României, Cosmote lucrează cu agenţia Cohn & Jansen / Ashley & Holmes.
Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii Cosmote au confirmat informaţiile din presa greacă, dar nu au făcut alte precizări cu privire la acest cont.
Grupul elen Cosmote este prezent în Grecia, România, Bulgaria, Albania şi Fosta Republică Iugoslavă Macedonia, cu 15,5 milioane de clienţi. Cosmote România este controlată de Cosmote Grecia (70% din titluri) şi Romtelecom (30% din acţiuni).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu